Les Choristes

 
Un pedagog este angajat la un orfelinat de băieţi. Cu greu, cu blândeţe şi răbdare, el reuşeşte să răzbată la inimile acelor copii trişti şi înrăiţi de soartă. Îi învaţă să cânte în cor şi astfel,prin muzică, le deschide inimile şi le aduce speranţa în suflet. Filmul este inspirat din realitate, iar în prezent, tradiţia corului şi a muzicii din film sunt duse mai departe. Dirijorul este acelaşi din anul filmării (2003), doar copiii sunt alţii.

 Fragment din concertul ţinut în 2017 la Colegiul Naţional de Artă din Timişoara.

 

Fragment de la Opera din Timişoara


FILMUL: